Status-ul este cea mai usoara si cea mai ieftina modalitate de a transmite un gand bun tuturor celor dragi, starea ta intr-un anumit moment indiferent ca este vorba de parinti, colegi, frati, profesori sau iubiti.

placi

Statusuri 1 Aprilie (Pacaleli)

Iată zece exemple de păcăleli pe care i le poţi face în această zi:

•1. Părinţii mei vin să locuiască la noi o lună. Cum se împacă cu ideea de a locui cu părinţii tăi o lună? Acum vei afla.
•2. Spune-i că ai început să placi pe altcineva. Iar acea persoană să fie una la care el nu s-ar fi gândit niciodată, cum ar fi vecinul urâcios de la etajul inferior, care îţi bate mereu în ţeavă sau un prieten apropiat. (Aveţi grijă însă, astfel de glume sunt bune numai atunci când rezultatul nu trezeşte suspiciuni sau crize de gelozie.)
•3. Convinge-i şeful să îl păcălească, înmânându-i demisia deja semnată. Totuşi trebuie să fie doar o glumă şi nu să îl concedieze pe bune. Gluma trebuie să fie scurtă altfel rişti să reacţioneze prost.
•4. Fă-ţi un tatuaj fals. Dacă sunteţi împreună de puţin timp asigură-te că este numele lui, mare şi cu litere de tipar, urmat de “pentru totdeauna.” Fă acelaşi lucru şi dacă sunteţi într-o relaţie de lungă durată, dar asigură-te că îi scrii numele greşit.
•5. Arată-i o poză cu un animal foarte urât şi spune-i că tocmai l-ai adoptat. Cu siguranţă va spune că este o glumă, dar, înainte să apuce să spună asta, spune-i ce medicamente trebuie să îi dea şi la ce ore, pentru că este bolnav. Acest lucru o să îţi dea un plus de credibilitate.
•6. Lasă la întâmplare câteva prezervative XXL, ca el să le găsească. După ce le găseşte spune-i că nu sunt pentru el şi că ţi-au rămas de la un fost iubit.
•7. Anunţă-ţi familia că tocmai v-aţi logodit (această glumă este rezervată cuplurilor “proaspete”). De ce să nu distrăm toată familia?
•8. Găteşte-i o cină absolut oribilă. Gestul contează, nu? Ai mare grijă totuşi să ai mâncare de rezervă (mâncare bună).

•9. Recomandarea doctorului: nu poţi face sex 90 de zile. Nu l-ai mai văzut plângând? Iată momentul potrivit să-i vezi şi partea sensibilă.

•10. Clasica: ia-ţi de la farmacie un test de sarcină şi fă-l să creadă că eşti gravidă. După ce îi spui (sperând că nu va leşina) aşează-te liniştită la masă, întreabă-l pe un ton nepăsător: “şi?”, în timp ce tragi dintr-o ţigară şi îţi torni puţin whiskey în cafea.

Statusuri diverse 2

» ” Diplomatia este arta de a spune: “Cutu, cutu …”,
pana ce apuci sa pui mana pe o piatra… “
» ” Daca ai datorii financiare, cineva este stapan pe o bucatica din tine ! ”
» ” O cearta este o intrecere in care fiecare vrea sa aiba primul… ultimul cuvant ! “
» ” O vorba buna poate tine de cald trei luni de iarna… ”
» “ Am 2 femei in viata : STEAUA mea si MUZICA…. traieste viata ta si nu a altuia ! “
» “ Cel cu limba prea ascutita risca mereu sa-si taie singur beregata… “
» “ Adevarata valoare a unui om este: cat l-ai pretui daca ar pierde tot ceea ce are… “
» “ Daca nu ne pasa de viitor, nici viitorului nu-i va pasa de noi… “
» “ Nu-ti lasa vorbirea sa mearga mai departe decat gandirea! “
» “ In orice mare iubire este si un pic de orbire,
dar in nici una mai multa ca in iubirea de bani… “
» “ Psihologul este un tip care-ti i-a o gramada de bani ca sa-ti puna toate intrebarile pe care sotia ti le pune gratis! ”
» “ Live for today because yesterdays are over and tomorrows may never come… “
» “ Soferul prudent se uita în ambele sensuri înainte de a trece pe rosu… “
» “ Nu conteaza lungimea baghetei…. ci magia din ea! ”
» “ Nu poti schimba trecutul, dar iti poti nenoroci un prezent
linistit ingrijorandu-te despre viitor… ”
» “ Desi traim si luptam impreuna, fiecare moare singur… “
» “ Daca aduni toata viata bani de frica saraciei, ai ajuns deja sclavul ei! “
» “ Unii oameni se tem asa de mult de moarte ca nici nu mai apuca sa traiasca! “
» “ Spune-mi la ce fel de glume razi, ca sa-ti spun cine esti! “
» “ Adevaratul castig in viata este viata, nu banii… “
» “ Suntem inclinati sa credem nu ceea ce este adevarat,
ci ceea ce ne place… “
» “ Un om fara convingerei este un vagabond care merge spre nicaieri… “
» “ Senzatia e unica, doza de risc e mica.Viciul meu implica doar placere si dependentza psihica… ”
» “ Azi este prima zi din restul vietii mele… “ [by DeMoN]
» “ Daca cei ce traiesc in tari comuniste ar avea sa manance cat au de inghitit,
ar duce-o mult mai bine… ”
» “ Punctul tare al multor personalitati este ca au ajuns
sa-si cunoasca si sa-si depaseasca slabiciunile… ”
» “ Nu stiu care este cheia succesului, dar stiu precis care este cheia esecurilor:
incercarea de a face pe placul tuturor… ”
» “ Traieste cu grija, viata n-are “roata de rezerva”
» “ Sfaturi putem da, dar minte nu! “
» “ Viata-i ca o tarfa ce des iti iese in fatza, ce des iti trage plasa !!! [by DeMoN]
» “ Imi este calauza oricine e mai nebun decat mine… ” [by DeMoN]
» “ Nu merita niciodata sa plangi pt cineva, iar cine merita nu te va face niciodata sa plangi! ”
» “ Am cautat si caut cautand…
m-am pomenit din vina mea sa plang..
m-am pomenit gresind… [by DeMoN]
» “ Cea mai mare rasplata pentru stradaniile unui om
nu este ceea ce castiga prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea! “
» “ Cea mai sigura cale spre bucurie este sa cauti sa faci o bucurie altuia… “
» “ Copiii sunt averea omului sarac… ”
» “ Nu te compromite… nu te ai decat pe tine! ”
» “ Oare cati o sa sufere
sa cada din picioare..??
sa faca remiza
cand joc eu un meci mare…
viatai ca 2 zaruri aruncate la intamplare…
sa te ridici, sa pleci dintr-o singura aruncare…” [by DeMoN]
» “ Nu stii ce inseamna arta de a invinge… sa fi fierbinte chiar daca afara ninge… ” [by DeMoN]
» “ Viatai scurta merita sa o traiesti…. confrunta toate greutatile ce le intalnesti
e foarte important…. sa inveti cum sa trisezi… sa nu abandonezi un joc pe care il pierzi… ” [by DeMoN]
» “ Inca un an din viata a trecut… am trait doar cum am vrut! ” [by DeMoN]
» “ Fii elegant, nu te vinde pe nimic… ”
» “ Cearta-ti prietenul in ascuns si lauda-l in public! ”
» “ Se vede clar pe fata ta…ca ma placi si ca m-ai vrea…ti-ar da botu` taratura…mergi inchis si taci din gura! ”
» “ Daca invidia ar produce febra intreaga lume ar fi bolnava! ”
» “ Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte
ca acesta sa apuce sa deschida gura! ”
» “ Primul semn al unei stari inapoiate, din punct de vedere al culturii,
este intoleranta. Cand cineva crede ca numai el are dreptate… “
»“ Nimeni nu te poate tine in inferioritate fara consimtamantul tau! “
» “ Unii oameni cred gresit ca opusul dragostei este ura, cand de fapt este
indiferenta! ”
» “ Fiecare om mare a invatat mai intai ca trebuie sa asculte,
de cine trebuie sa asculte si cand trebuie sa asculte! ”
» “ Greselile copilaresti nu sunt facute de regula de … copii!
» “ Un om trebuie sa fie destul de mare sa-si recunoasca greselile,
suficient de destept ca sa invete din ele si indeajuns de tare ca sa le indrepte! “
» “ La doua zeci de ani domneste sentimentul,
la trei zeci de ani vointa, iar la patruzeci, judecata! ”
» “ Femeile sunt ca medaliile olimpice: trebuie sa lupti din greu pentru ele, apoi iti atirna de gat o viata intreaga! “
» “ Trei iezi.. cucuiezi.. unde-i jointu` sa fumezi ?? ”
» “ Unii oameni vorbesc din experienta, altii, din experienta, nu vorbesc! “
» “ Este foarte bine ca esti un om “cu picioarele pe pamant”
Dar nu uita ca trebuie sa le mai si misti! ”
» “ Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea sa nu le atingem,
dar ne pot calauzi in viata! ”
» “ Ca sa ajungi mare nu este suficient sa fi puternic,
trebuie sa mai si stii cum sa-ti folosesti aceasta putere! “
» “ Cel mai sigur semn ca cineva nu este important
este silinta cu care isi da importanta… “
» “ Nimeni nu creste daca ingaduie mereu altora sa hotarasca in locul lui! ”
» “ Cine nu iarta distruge puntea pe care trebuie sa treaca el insusi! ”
» “ Viatza asta e ca hartia igienica……….lunga shi folositoare ! ”
» “ De perfectiune te-ai plictisit…dar imperfectul aduce cu el intodeauna o schimbare infloritoare… “
» ” Infrangerea nu este decat a celor care o accepta! ”
» ” Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente,
iar mintile reduse ii discuta pe altii! “
» ” Cel ce scrie, transmite, cel ce vorbeste comunica,
cel ce gesticuleaza convinge! ”

Statusuri haioase

” Beau bere… sa-l fac spritz pe Jack Daniel`s ”
” Ma numesc cum ma numesc si ma cheama cum ma cheama! ”
” Incerc sa ma gandesc cum ma pot gandi la ce vreau sa ma gandesc… “
” Cred ca imi place ceva… dar nu stiu sigur ce?! ”
” Play your music, play it so loud that nobody could sleep…NOISE MAKER!!! “
»” Fac cinste plateste vecinu! “
»” Ma joc cu o grenada…psst… mi-a cazut cuiul pe jos… “
»” Pauzele lungi si dese… cheia marilor succese! “
»” Noaptea am cosmaruri pentru ca dor cu tine in pat! ”
»” Dute lent si vino tare pentru mine n-ai valoare!!! ”
»” Ma tot uit la prezentari de moda dar niciodata nu vad pe strada asa ceva… ”
»” Mi-am luat oglinda sa imi vad avataru… “
»” Nicaieri n-ui ca acasa dar mai bine-i la HOTEL ! “
»” Mersul la biserica nu te face credincios, asa cum statul intr-un garaj nu te face masina… “
»” Foaie verde magheran/M-a facut mama spartan! ”
»” Mi-am aprins becu sa sting lumina… “
»” Ce ciuda imi este ca nu imi iese schema aia cum o da Ronaldinho de 7 ori in bara !!! Nu-l inteleg ce ghinion are… ”
» ” Mergem la scoala sa nu ne plictisim acasa… “
» ” Fac teme ca altceva nu mi-o dat scoala… ”
» ” Fuck dush… da shi pe tine daca vrei… ”
» ” Sper sa prinzi muste la vara… “
» ” Unde’i unu nu-i putere la butoiu plin cu bere….Unde’s doi puterea creste si butoiu se goleste… “
» ” Munca este un izvor de sanatate, deci sa lucreze cei bolnavi… ”
» ” Bai baieti ca sa fiti ca mine nu puteti, asa ca mai incolo ca sunteti niste boschetzi !!! ”
» ” N-am status acum…. dar am avatar ! “
» ” De ce incerci sa imi downloadezi statusul? Te crezi blonda? HA! L-am downloadat eu inaintea ta! ”
» ” Ai Bani !?… Hai la bere … N-ai bani !? … Dute vere ! “
» ” O gãinã avea 2 picioare in special stângu` ! ”
» ” Se tin fetele de mine parca`si fii actor din filme! “
» ” Bate si ti se v-a deschide… proces penal ! “
» ” Singurul mod de a va face calculatoarele sa mearga mai repede este sa le aruncati pe fereastra… “
» ” Opriti Planeta, vreau sa cobor… “
» ” In caz de al III-lea razboi mondial femeile ar primi pusti iar barbatii pustoaice ! “
» ” Te mai astept o zi sau poate doua si daca vii ma fac ca ploua… ”
» ” Viitorul suna bine , pacat ca nu raspunde nimeni… “
» ” Iti fac cadou o matura ca sa zbori dreq din viata mea… “
» ” Si daca ramuri bat in geam.. .si daca ramuri bat in geam.. .bag p**a tai copacu`… ”
» ” Da-mi si mie webcam-ul sa iti vad fatza aia de c*r ! “
» ” Daca toate masinile vin spre tine… esti pe banda gresita ! “
» “ Cei mai buni magicieni sunt barbatzi: f*t si dispar… “
» ” Vrei sa te dai putin mai incolo sa intru si eu online?? “
» ” Daca prostia ar fii amendata tu ai lua amenda la fiecare colt de strada… “
»” Ma urasti, te urasc, ma placi, esti homo… ) “
» ” Primeste mama ta cu violu` ?? ) “
» ” El :Hey eshti noua(9) pe aici?
Ea: Da.
El:nu vrei sa fi sasele(6) meu?… “
» ” Pasarile ciripea nu avea treaba se distra… ) “
» ” La multi ani celor cu nume de buruieni… “
» ” La film pe Radio21… “» ” In padurea cu alune aveau casa 3 catei… vine Gigi si le spune : Nu treceti in turu 3 ! “
» ” Tristetea ta ma strange de p**a… eu strig din tufis: fii mai fericit ba ca nu pot sa ma pish! “
» ” Vinul rosu de Vaslui, face p**a ca un cui! “
» ” As vrea sa fie ceva intre noi… dar mai mult in tine! “
» “ Invata din greselile parintilor tai…… foloseste metodele contraceptive… “
» “ Nu-s….cauta-ma in dictionar! ”
» “ Lasa un mesaj pe propriul tau risc! ”
»” Intel inside, Idiot outside… “
» ” Cumpar droguri…pentru relatii sunati-ma la numarul 112/955..ofer cazare pe termen lung dupa incheierea contractului…rog seriozitate! “
» “Daca-s avea fata ta mi-as da parintii in judecata… ”
» ” Cum de esti inca aici???credeam ca gradina zoologica e inchisa noaptea… “
» ” A pretty girl can kiss a guy…a bird can kiss a butterfly…the rising sun can kiss the grass…but you my friend!! yes you!! YOU CAN KISS MY ASS !!! “
» ” Mi-esti amica… iti sunt amic… ce zici te scot la un suc la plic ?? “
» ” Dumnezeu a facut cerul,pamantul..apele..te-a facut pe tine…cu totii facem greseli… ”
Cauta status


Copyright © 2013. All Rights Reserved.